Nanni Falconi, poeta e pastore, stasera sarà a Cagliari [de Nicolò Migheli]

Pastoriu e poesia sunt duas artes chi sunt semper andadas paris. Su pastore at semper fatu cultura, assoladu ca su traballu lu cheriat, at tentu su tempus de meledare, de afinare paràulas e pensamentos. Sa poesia est su mèdiu pro contare una vida interiore rica e càrriga de sentidos.

Nanni si ponet fatu una traditzione longa de poetas a bolu e de taulinu.

Poetas patadesos che a Pisurtzi- chi fiat bantiesu, ma  nàschidu e bìvidu a pagos tretos de Patada- padre Luca Cubeddu, Limbudu, pro nominare sos magiores, sena leare nudda a sos àteros chi finas a dies de oe  sighint s’arte.

Nanni in cantu patadesu si ponet in cussas andalas, impreat pagu sa rima a diferentzia de comente faghiant sos poetas antigos, ca non b’at prus bisòngiu. Oe pro sa retentiva tenimus s’iscritura, sas memòrias de sos computer, sas registratziones de sa boghe e sos videos.

Custu a Falconi li dat una libertade majore, sas peraulas e sas ideas current che abba in sos rios, lassant chi sos pensamentos no agatent làcanas, sigant in sa libertade compositiva chi solu sa peraula chircada- a bortas bogada de s’ismentigu- dat.

In sa prefatzione de Su grodde bos at a contare de me, iscriet Francesca Salis: Onni paràula, in custu sensu, paret una pedra chi sinnat una sèmida, e su pensamentu andat a sa perda còrbina, niedda, lughente e de giudu, cantu misteriosa e ameada de bàrios sensos chi s’oferint a su significadu suo de persone.

Gasi est, ca Nanni no est solu unu resistente, in buca e in sa pinna sua sa limba nostra est bia e contemporànea. Càstiat sa naturalesa, ue bivet cada die, e custa torrat in peraula e versos. Animales chi sunt archètipos fundudos de s’ànimu de sos sardos. Su grodde o margiane, fraitzu, matzone e s’astore comente sinnos e cumpàngios de su caminu nostru in sa vida, ma mescamente de su pastore.

Iscriet Nanni:
Su grodde coicanu cun boghe arrughida
bos at a contare de me, de sa gherra
longa mia cun issu in sas dies de temporada.
Como est leende atza de s’assèntiza mia
e s’atrivit a busigare in su masonile,
chircat romasingias in sos concones de sos porcos,
intrat in sa mandra urinende sa chinisa galu calda
de su fogu studadu, in sas arbèschidas iverriles.
E giogat cun sos angiones a tene-tene.

In custa poesia b’est su mudamentu chi su matzone at tentu in s’idea de su pastore, est inimigu, ma no prus comente in àteros tempos. Cussu: E giogat cun sos angiones a tene-tene, lu faghet casi amigu. Nanni lu càstiat cun àteros ogos, comente a narrere: Tue puru tenes bisòngiu.

B’est una relatzione cun sa naturalesa chi est sagrada, antiga e moderna prus che mai. Su grodde bos at a contare de me est su primu libru de poesias de Nanni, isse at iscritu duos romanzos, in dd’unu sardu sìncheru e leterariu, ma cun sas poesias tocat sas arturas de una limba dèchida che sa nostra.

Nanni Falconi  Su grodde bos at a contare de me. Ed. Nor, Ilarzi, 2019