|
Cando si faeddat de fidelidade e infidelidade, su pensamentu andat deretu a sa fidelidade amorosa, intre un’òmine e una fèmina. Sa prima definitzione chi dant sos vocabulàrios de su tèrmine fidelidade, riguardat difatis belle semper sa fidelidade comente sa calidade de chie est fidele, resartende pro su prus s’astensione dae sas relatziones sessuales o amorosas, a in foras de su matrimòniu, cun àteras pessones.
Àteros esempros de fidelidade chi dant sos vocabulàrios sunt: fidelidade cun sos amigos, cun una pessone, a su dovere, sa fidelidade chi tenent sos canes cun sos meres issoro, sa de unu retratu o de una tradutzione rispetu a s’originale. Esistit però un’àtera genia de fidelidade, e de infidelidade, chi non si nde faeddat belle mai: sa fidelidade linguìstica, chi est sa dispositzione de una pessone a non lassare de impreare sa limba pròpia, sa limba de sa comunidade linguìstica a ue issa apartenet.
In sas limbas mannas o dominadoras, in sas chi sunt bene arraighinadas ca tenent un’istadu chi las amparat e las defensat, in sas limbas normalizadas, su fenòmenu de sa fidelidade in sa gente si dat a manera naturale, a manera passiva. Sos linguistas de custas limbas riservant su tèrmine de fidelidade linguìstica petzi a sas reatziones de iper-purismu de unos cantos faeddantes.
In càmbiu in sas limbas minoritàrias e minorizadas, che sa limba sarda, su fenòmenu de fidelidade linguìstica est un’atu de resistèntzia, incussiente, ma pro su prus cussiente, chi faghent sos faeddantes chi bident minetzada sa limba issoro; s’obietivu est su de nde mantènnere s’istrutura e su vocabulàriu cara a sa pressione chi sa limba dominadora faghet in contra de issa, pro mèdiu de s’iscola, de sos mèdios de comunicatzione e de sos mètodos fortzosos, pro chi siet abbandonada semper prus, e leet su caminu de sa morte pro sostitutzione linguìstica. Una cunditzione indispensàbile pro mantènnere bia sa fidelidade linguìstica est s’orgòlliu, però a bortas custu a sa sola non bastat. Ma si non b’est, tando essit a pìgiu su disprètziu.
In custu cumportamentu, in su disprètziu a sa limba de su logu, b’at meda de psicològicu, e finas de ideològicu. Si tratat de sa consighèntzia de àere imparadu, dae sa sutammissione, a reconnòschere su disamparu chi inghìriat su faeddante de una limba cunsiderada inferiore, de una limba chi no est assotziada cun su dinari, cun sa cultura, cun su prestìgiu, una limba chi oferit petzi su disisperu de s’imbeniente. Dae su puntu de vista ideològicu, s’infidelidade e sa sutammissione linguìstica sunt su produtu de unu sentimentu de reatzione natzionalista, unu sentimentu natzionalista forte, ma a favore de sa limba dominadora. Calicunu est cussiente de s’issèberu chi at fatu, àteros l’ant imparadu ebbia e non bident àtera manera de si cumportare.
|
